Azi obligatoriu, datorita permisului, trebuie sa fim sus pe El Teide intre ora 1 si 3. Cum ajungem destul de devreme, admiram frumoasele stanci cu forme ciudate, numite Chinchado. Dimineata, ca de obicei, avem un cer surprinzator de senin. Spun de obicei pentru ca insula Tenerife are un specific de vreme foarte interesant : dimineata cerul e senin, spre pranz se formeaza nori pe partea estica a insulei, iar norii urca, se lovesc de inaltul vulcan si apoi incep sa graviteze in jurul lui, lasandu-se usor in toate partile insulei. Astfel, insula ajunge sa fie acoperita de nori ca o ciuperca. Spre seara, norii se imprastie si cerul devine iar senin peste vulcan si peste insula.
Continuam calatoria noastra pana la statia de telecabina. Cumparam bilete doar pentru urcat intrucat avem de gand sa coboram pe jos, de la 3555m la 2356m. Ajunsi sus, peisajul este impresionant. De aici avem 3 variante: spre stanga, pentru a vedea de sus Pico Viejo (3134m), spre dreapta, pentru a vedea peisajul, si in sus catre craterul vulcanului El Teide pana la 3718m, drum pentru care ne-am procurat permisul cu o zi inainte de la Santa Cruz. Cum nu prea multi au permis de a urca acesti ultimi 200m, ne simtim privilegiati. Aici ses, vantul nu bate foarte tare dar soarele straluceste puternic. In jur, doar roci vulcanice si un relief foarte accidentat. Putin ciudat pentru noi, obisnuiti cu un alt tip de munti, mai stancosi. Pana sa ajungem in varf, zarim pe stanga drumului, craterul vulcanului de 48m diametru, de o culoare alba. Pe ici si colo, prin cate o gaura de stanca iese abur cu un puternic miros de sulf. Ajungem sus de tot pe stanci. E inimaginabil, suntem la cea mai mare altitudine la care am ajuns vreodata, 3718m. Eu am mai ajuns in Elvetia la Jungfraujoch doar pana la 3600m, dar azi am depasit recordul. Aerul rarefiat se simte la fiecare respiratie, de parca nu te mai saturi sa inspiri. Senzatia sa vezi lumea de sus la propriu, sa fii deasupra norilor sau sa identifici vreo insula in zare e unica. Impresionati de ce-am vazut si simtit, revenim la nivelul de sus al telecabinei si facem cele 2 trasee scurte din stanga si dreapta. Traseul din dreapta ne scoate la cararea de coborat de pe vulcan pe jos. Si incepem sa coboram, si coboram ... in stanga roci, in dreapta roci, care in functie de inaltimea sau zona in care suntem, au diverse culori. Poteca e lejer de coborat pe ea, doar serpuita si uneori alunecoasa datorita nisipului de pe stanci. In fata se zareste un frumos peisaj, un munte galben pe care ei il numesc Montana Blanco. Coboram acest perete abrupt timp de o ora si 45 de minute. Apoi urmeaza a doua parte a traseului pe un drum de masina nepietruit. Drumul strabate serpuit platoul de sus cu un peisaj incredibil in stanga si dreapta. Drumul da in sosea dar intersectia e la ceva distanta de telecabina, asa ca mai avem o bucata de parcurs si pe astfalt. Cu picioarele rupte de oboseala si cu muchii tremuranzi de la atata drum de coborare ajungem intr-un final la masina. De aici mai avem 40km pana la hotel de parcurs cu masina. Ajungem morti de oboseala, dar a meritat din plin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu