Ziua 1 - Sambata 30.08.2008 - Orasul Kerkyra

Aterizam in fine dupa 2 ore si jumatate de zbor de la Bruxelles. Putin chiauni de somn pentru ca ne-am trezit la ora 4 dimineata, ne gasim drumul spre iesirea din aeroport incarcati de bagaje, dupa care stateam cu ochii ca dupa butelie. Un agent al agentiei striga de zor si impartea pliante pentru turistii veniti prin agentie. "Thomas Cook" am auzit strigand, deci e pentru noi. Agentul ne indruma spre autobuzul agentiei ce ne va lasa la usa hotelului. Autobuzul ne lasa pe malul marii. Privind spre stanga, iata si hotelul Palace Mon Repos despre care cautasem atatea informatii si pareri pe net.
From 2008-08 01 Corfu - Kerkyra

Facem o scurta plimbare in jurul hotelului asteptand ora 12 sa ne putem lua in primire camera. Ajungem in camera si ... era exact asa cum o descriau majoritatea de pe tripavisor.com, adica perfecta pentru ce ne doream noi pentru 2 saptamani de concediu. O camera cu mobila de stil vechi dar in perfecta stare, si perfect curata.
Ne desfacem bagajele si ne pregatim de o scurta plimbare pana in orasul Kerkyra pentru a ne familiariza cu imprejurimile si apoi pentru o plaja mult dorita.
Mergem destul de mult, cascand ochii dupa magazine si dupa alte puncte de interes. Ajungem in noul port, trecem de el si cautam o plaja inscriptionata pe harta care nu-si mai facea aparitia in realitate. Lihniti de foame, ne oprim la un restaurant de pe marginea drumului sa gustam din delicioasele bucate grecesti. Intrebam chelnerul despre cea mai apropiata plaja. Binevoitor, chelnerul ne indica o plaja superba la vreo 15 km de noi, nestiind ca noi eram pe jos. Plictisiti de drum pe langa sosea pe unde nu era nici tipenie de om in miezul zilei, ne decidem sa o luam inapoi.
Ne intoarcem in Kerkyra, dar de data aceasta o luam prin orasul vechi pe care-l ratasem la dus. Pe drum ne cumparam fericiti ustensile de plaja (palarie, papuci, sapca...) apoi revenim la hotel hotarati sa petrecem restul zilei cu soare pe o mica plaja de langa hotel. Desi plina de pietre, ne petrecem vreo 2 ore pe micuta plaja pentru a ne satisface pofta de soare si mare a primei zile si pentru a ne odihni dupa ce ne rupsesem picioarele umbland haihui toata ziua prin oras.
Seara iesim sa vedem imprejurimile luminate ale golfului Garitsa.

Poze din Kerkyra

Niciun comentariu: